Ion Țiriac e cel mai bogat român și face acte de caritate, dar nu vrea să iasă în evidență prin astfel de gesturi. Totuși, omul de afaceri a donat 15 milioane de euro Turciei, țară ce a fost lovită de un cutremur devastator.
Totul a fost făcut public de actorul Codin Maticiuc, în cadrul unui podcast. Acesta a recunoscut că va fi certat de către Țiriac pentru că a făcută publică întreaga poveste.
Cutremurul din Turcia, ce a avut loc în februarie 2023, a fost „cea mai mare catastrofă naturală într-un secol în Europa”, așa cum a arătat Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Cutremurul de 7.8 grade pe scara Richter, urmat de unul de 7.6, a ucis 46.000 de persoane, a rănit 105.000 de oameni și a distrus 214.000 de clădiri.
14 milioane de persoane au fost afectate de cutremur, iar pagubele au fost estimate la 34 de miliarde de dolari.
„Țiriac nu vorbește despre lucrul ăsta. Când a fost cutremurul în Turcia, a trimis… nu știu, 10-15 milioane. Dacă ar fi făcut public… el nu o face, o fac eu acum și probabil că o să mă certe. Inițial, a vrut să construiască un sat cu mâna lui, cu bani. Să vină direct: «Bă, fac aici un sat, unde au căzut alea»”, a spus Codin Maticiuc, în podcastul Vorba lu’ Jorge, potrivit Cancan.
Țiriac Holdings are peste 40 de companii care activează în domenii ca auto, imobiliare, servicii financiare, operațiuni de leasing, transport aerian, supraveghere și protecție.
Ion Țiriac a făcut parte dintr-o campanie numită „Ajutați-mă să-l falimentez pe Ion Țiriac!”, una menită să ajute finanțarea unui spital. Magnatul, cu o avere de două miliarde de dolari, trebuia să dubleze suma pe care ceilalți o ofereau prin sms. „N-am cum să vă mulțumesc. Vouă, tuturor celor care v-ați alăturat luna asta la și ați dat sms pentru #spitalepublicedinbaniprivati. Fundației Ion Țiriac care a donat 100.000 de euro (deși suma din sms-uri a fost mai mică) și tot lor care au zis că dacă donatorii rămân alături de proiect ei mai dublează și-n altă lună. Domnului Ion Țiriac personal pentru că ne-a îngăduit ca după ce că donează să-l mai și photoshopam în homeless și toate prostiile care mi-au trecut mie prin cap” a scris Codin Maticiuc pe Facebook.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER